Jertfa Mântuitorului şi Jertfa Noastră - Strângere de Fonduri
În Săptămâna Mare a anului trecut lansam acţiunea Jertfa Mântuitorului şi Jertfa Noastră în scopul strângerii de donaţii pentru jertfelnicele bisericii Aşezământului nostru. Între timp au fost preluate în întregime Sf. Masă şi proscomidiarul altarului Sălii Crucilor. Le mulţumim tuturor celor care au adus ofranda lor în acest scop. Pentru Sf. Masă din biserică mai sunt necesari încă 5.500 €, iar pentru proscomidiar încă 3.000 €. Le suntem recunoscători tuturor celor care se mai pot implica pentru a prelua în totalitate costurile respective. Mai jos se pot vedea imagini cu Sf. Masă şi Proscomidiarul care au fost montate de curând în biserică la locul lor.
|
Șantier - Retrospectivă în Imagini 2020
Mai jos vă oferim o retrospectivă în imagini a şantierului Aşezământului bisericesc în anul 2020. Derularea proiectului a fost marcată, în acest an, de un eveniment cu valoare simbolică deosebită, anume Sfinţirea clopotelor Aşezământului din München, eveniment ce a avut loc pe 13 septembrie.
|
Februarie 2021 - Mulțumiri donatorilor și informații despre starea proiectul de construire a Așezământului
Cât de iubite sunt locașurile Tale, Doamne al puterilor! Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului; inima mea și trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu. Că pasărea și-a aflat casă și turtureaua cuib, unde-și va pune puii săi: Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu. Fericiți sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda”. (Psalmul 83, 1-5) Enoriașilor, prietenilor și susținătorilor Centrului Bisericesc Român Ortodox din München München, 5 februarie 2021 Frați și surori în Hristos, Mă bucur să vă pot scrie câteva rânduri cu prilejul expedierii adeverințelor de donație pentru anul 2020 (Spendequittungen) eliberate celor care au susţinut financiar activitățile Centrului nostru bisericesc.
|