Din darul lui Dumnezeu, zilele acestea se împlinesc doi ani de la începerea lucrărilor de construcţie la Aşezământul Bisericesc din München, în noiembrie 2017. Actualmente se execută lucrări de arhitectură, instalaţii şi finisări. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat cu şase luni, motivul principal fiind acela că nu am putut susţine financiar un ritm mai rapid al lucrărilor.
|
Suntem bucuroşi încântaţi să întrevedem finalul acestei construcţii deosebite, în urma căreia ne vom putea bucura de un Aşezământ care să fie atât un „acasă departe de casă” al credincioşilor români din Germania, Austria şi Luxemburg, cât şi o veritabilă ambasadă spirituală a Ortodoxiei şi a României profunde în centrul Europei.
Din costurile de construcţie, calculate la 9,4 mil. €, am acoperit până acum 6,7 mil. €. Pentru finalizarea construcţiei ne sunt necesari încă 2,7 mil. €. În luna august a.c., am luat în acest scop şi un împrumut bancar în valoare de 2,5 mil. €, din care am accesat şi făcut deja plăţi în valoare de 1,5 mil. €. Prin urmare, mai avem disponibil din credit 1 mil. €, iar din donaţii trebuie să mai strângem încă 1,7 mil. €. Bineînţeles, ulterior trebuie să returnăm şi creditul la bancă.
Pentru a putea duce lucrarea la bun sfârşit este nevoie de implicarea cât mai multora. Susţinerea financiară a lucrării se poate face, bineînţeles, prin donaţii ocazionale punctuale, dar sunt de mare ajutor şi donaţiile lunare programate - Dauerauftrag sau SEPA-Lastschrift – având în vedere că vom avea de restituit creditul bancar încă mulţi ani înainte; formulare pentru acestea din urmă pot fi descărcate aici, iar după completare se trimit fie prin e-mail, fie prin poştă pe adresa secretariatului nostru.
Ne aflăm acum la începutul Postului Crăciunului, dar şi la un an de la sfinţirea, în Anul Centenar, a Catedralei Naţionale din Bucureşti. Ne găsim, de asemenea, într-o perioadă de profunde prefaceri, la nivel european şi mondial. De modul în care noi ne raportăm la Hristos Domnul depinde modul cum va arăta continentul nostru şi lumea, în general, în viitor. Viitorul nu este ceva la care să visăm, ci o realitate pe care o construim continuu, prin viaţa, prin rugăciunea, prin implicarea noastră. Dacă dorim un viitor cu lucrare de mântuire, suntem chemaţi să lucrăm pentru el. Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem şi să împlinim!
Cu dragoste în Hristos, recunoştinţă faţă de toţi cei implicaţi în realizarea acestui proiect, bună nădejde şi binecuvântare,
Episcop-vicar + Sofian Braşoveanul
Donaţii
Rum. Orth. Metropolie-Kirchenzentrum München
Liga Bank Regensburg
IBAN: DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: GENODEF 1M05
Verwendungszweck:
Kirchenbau / construcţia bisericii
Vezi aici stadiul actual al donațiilor
Vezi aici detalii despre proiect